Campionat 2016-2017

Translate

marți, 30 octombrie 2012

Analiza primei treimi asezonului

Usor usor , toamna se apropie de final si cu ea si prima parte a campionatului. Dar pana atunci prima treime a acestui sezon  merita o analiza si aici ma axez pe primele 5 echipe
 Astfel , in cele 12 etape scurse,  s-au lamurit deja multe din necunescute iar surprizele au fost mari.
 Dintre candidatele la titlu asteptate doar doua si-au pastrat sansele , AS Godeni , campioana en titre si AS Leresti in rest au aparut surprizele. Nou (re)infiintatele Real Vladesti si AS Berevoiesti sunt de departe noutatile ce dau culoare acestei editii , alaturi de Vulturesti , echipa ce din sezonul trecut a aratat ca are potential de locul 1. Dintre primele 5 echipe , doar Vulturestiul si Vladestiul nu au cunoscut infrangerea, celelalte trei avand cate o infrangere din meciurile directe. Ar mai fi de urmarit si Mihaestiul care desi are 4 infrangeri , se tine aproape.
         Real Vladesti are cel mai greu final de tur , meciurile cu Lerestiul , Godeniul , dar si cele cu Berevoiesti si Vulturesti ce vor urma  vor demonstra adevarata valoare a echipei.Chiar si asa , golaverajul si parcursul impecabil fac din Real Vladesti principala favorita la titlu.
          Berevoiestiul , echipa harnica, cuminte , arata o aparare deosebita din cele 10 goluri de pana acum , 4 fiind primite in singura infrangere la Leresti , in rest , egaluri pretioase in deplasarile de la Godeni si Vulturesti si victorii mucite cu echipele din urma.

         Vulturestiul nu a gustat inca amarul infrangerii dar a pierdut puncte pretioase acasa cu Leresti si Berevoiesti in lupta directa .Echipa extrem de buna acasa , Vulturestiul se descurca mai greu in deplasare dar chiar si asa locul din clasament este super bun.
         Godeniul , echipa cu experienta ,are jucatori individuali de mare calitate dar , surprinzator a pierdut puncte multe contracandidatele , egallurie cu Leresti , Berevoiesti si Real Vladesti si infrangerea de la Vulturesti scazandu-i mult in clasament.
          Lerestiul a inceput cu stangul primele 2 jocuri acasa cu doua egaluri in fata a doua echipe mai slab cotate, Partizanul Vladesti si AS Mihaesti, 4 puncte ce ar fi dus-o pe locul doi  , a scos doua egaluri pretioase la Godeni si Vulturesti , a pierdut nemeritat la limita la Real Vladesti asa ca sta aproape de primele echipe cu potential de a urca catre varf. 
    
 In rest ar mai fi Mihaestiul si cam atat cu rpimele locuri.
 Surprizele neplacute vin de la Cetateni , Schitu , Dragoslavele,Cotesti, echipe ce in anii trecuti atacau primul loc . In rest in partea inferioara nimic nou , ultimele locuri , par copiate din sezoanele trecute.
   Pareri?
      

duminică, 28 octombrie 2012

Etapa a 12-a . rezultate

 A.S. PARTIZANUL VLADESTI -- A.S. SCHITU GOLESTI =1-1( 0-0)
A.S. CETATENI--= A.S. DRAGOSLAVELE=1-1( 0-1 )
A.S. PETROLUL HIRTIESTI-- A.S. FLACARA BOTENI 3-1( 0-0)


A.S. LERESTI-- A.S. INTER. COTESTI =3-0( 3-0)
A.S. INTER. ANINOASA -- A.S. BUGHEA DE JOS=  0-3( la masa verde)   ,6-5( 2-2)
 A.S. GODENI -  STA
A.S. CIMENTUL VALEA MARE -- A.S. REAL VLADESTI =0-6( 0-3 )
A.S. VULTURUL VULTURESTI -- A.S. BEREVOIESTI =1-1(1-1)
 A.S. SPORTING MIHAESTI--A.S. BALILESTI=2-1( 0-0)

Etapa extrem de echilibrata , cu multe rezultate interesante asa cum ma asteptam si in avancronica etapei.
 Vladestiul( Partizanul) face egal acasa cu Schitu, Cetateniul la fel cu  Dragoslavele, In derby-ul ultimelor locuri , Hartiestiul invinge acasa, Aninoasa invinge la "tie break" pe Bughea cu 6-5, liderul Real Vladesti face set si meci la Valea Mare  , Berevoiestiul rezista si face egal la Vulturesti, Mihaestiul invinge la limita pe Balilesti.
 La Leresti , meci mai usor decat o arata scorul pentru o echipa gazda determinata , in fata unui Cotesti ce condusa de Daniel in teren nu face altceva decat sa puna presiune pe arbitrii si adversari prin limbajul suburban si jignitor. Astfel Lerestiul a punctat de 3 ori in prima repriza prin Mache cap in vinclu dupa centrarea lui Vasi 1-0 , Bebe cu capul dupa un corner executat de acelasi Vasi 2-0, si acelasi Vasi  cu un sut pe coltul scurt 3-0. Oapsetii au avut doar doua ocazii mai periculoase si s-au stins in injuraturile lui Daniel pentru tot restul meciului.
 Repriza a doua , Lerestiul joaca relaxat si rateaza extrem de mult prin Mache scapat singur cu portarul , Catlin Parvu , bara si acelasi Mache si Alex Popescu scapati singuri cu portarul. Se termina 3-0 , un scor mic fata de jocul din teren.
 Rezultat prono :  X-X-1-1-1-2-X-1

joi, 25 octombrie 2012

Etapa a 12-a program

A.S. PARTIZANUL VLADESTI - A.S. SCHITU GOLESTI
 A.S. CETATENI - A.S. DRAGOSLAVELE
 A.S. PETROLUL HIRTIESTI - A.S. FLACARA BOTENI
A.S. LERESTI - A.S. INTER. COTESTI 
A.S. INTER. ANINOASA - A.S. BUGHEA DE JOS
 A.S. GODENI -Sta
A.S. CIMENTUL VALEA MARE  - A.S. REAL VLADESTI
A.S. VULTURUL VULTURESTI - A.S. BEREVOIESTI
A.S. SPORTING MIHAESTI - A.S. BALILESTI

Etapa echilibrata cu multe meciuri interesante , Partizanul - Schitu , candva un derby de locul 1, este azi un meci echilibrat in partea secunda a clasamentului.
Cetateni -Dragoslavele un alt derby in anii trecuti este si azi un meci echilibrat de 1-X-2
 Hartiesti- Boteni , a fost in ultimii ani un meci pentru ultimele locuri .
Aninoasa -Bughea un alt meci echilibrat din partea secunda a clasamentului.
Valea Mare are meci greu cu liderul , dar este in revenire de forma si pierde greu acasa.
 Vulturesti -Berevoiesti este derby-ul etapei , un meci pentru locul 2 , gazdele pierzand puncte greu acasa.
 Mihaesti - Balilesti un derby local cu ambitii , ambele echipe vecine si in clasament.
 Lerestiul are meci greu cu Cotestiul ,  mai ales dupa meciul greu din cupa ,echipa mereu incomoda atata timp cat il are pe Daniel in echipa, dar n u mai e nicidecum derby-ul din anii anteriori.

Pronosticul meu :  1-1-1-1-X-2-X-X

miercuri, 24 octombrie 2012

Cupa Romaniei etapa a 3-a

Intr-una din singurele zile de toamna de pana acum , pe o vreme mohorata, la Campulung s-a disputat jocul din etapa a 3-a a Cupei Romaniei dintre CSS Dinicu si AS Leresti. Initial jocul era programat sa se desfasoare la Leresti , dar la rugamintea celor de la Campulung , s-a disputat pe centralul muscelean pentru  ca terenul de joc este in conditii mai bune.
 Jocul parea floare la ureche pentru gazde mai ales ca se afla pe locul 1 in div D  si a inceput promitator cu 2 goluri inscrise de Ally din apropiere1-0 si Tete cu un sut langa bara de la 11m ,2-0. Era numai minutul 10 si se parea ca golurile vor curge in poarta Lerestiului. Oaspetii incep sa se aseze mai bine in teren si preiau controlul jocului si inscriu in min 28 prin Catalin Dascalu cu o lovitura de cap in urma unui corner 2-1. Lerestiul prinde aripi si rateaza urias prin Parvu , Mache si Badu pana la pauza.
 Repriza secunda , CSS Dinicu echilbreaza putin elanul oaspetilor si se joaca pe contre ocazii fiind la ambele porti dar cele mai mari sunt ratate tot la poarta lui Pacala , prin Mache  si Badu . Lerestiul ramane in 10 jucatori in min 78 cand Cristi este eliminat pentru 2 galbene dar ataca furibund si rateaza cea mai mare ocazie a meciului prin Alex Popescu scapat singur catre poarta trage in portar. Pe contraatac CSS beneficiaza de o noua lovitura libera de la 16 m , a 8-a in acest meci , usor acordata si Anghelina inscrie peste zid  3-1, un scor nedrept, pentru Leresti care a jucat si apresat liderul ligii a 4-a pe propriul teren!
  CSS Dinicu Golescu- AS Leresti = 3-1(2-1)
 Arbitrajul lui Edi Belega a fost unul slab, dezavantajand clar pe Leresti cu lovituri nenumarate la orice contact pe 18 m , dar si pe CSS prin cateva decizii.
  Lerestiul a primit aplauze la scena deschisa pentru joc , chiar si galeria gazdelor a recunoscut superioritatea in joc a echipei din liga a 5-a. 
  Felicitari baietilor pentru daruire si joc , a fost poate una din singurele infrangeri in care iti poti lauda echipa!

duminică, 21 octombrie 2012

Rezultatele etapei a 11 -a

 A.S. SPORTING MIHAESTI -- A.S. PARTIZANUL VLADESTI =3-1( 1-0 )
 A.S. BALILESTI-- A.S. VULTURUL VULTURESTI= 1-1( 0-0 )
 A.S. BEREVOIESTI-- A.S. CIMENTUL VALEA MARE =2-0( 1-0)
A.S. REAL VLADEST-- A.S. GODENI=1-1( 0-0)
 A.S. INTER. ANINOASA -a stat
A.S. BUGHEA DE JOS -- A.S. LERESTI =0-3                7-4( 4-2)
A.S. INTER. COTESTI --A.S. PETROLUL HIRTIESTI=7-4(2-2 )
 A.S. FLACARA BOTENI -- A.S. CETATENI =4-4(2-0)
A.S. DRAGOSLAVELE --A.S. SCHITU GOLESTI 2-1( 2-0)

Etapa  a 11-a ,asa cum am prezis , echilibrata cu rezultate oarecum surprinzatoare
Astfel , in derby-ul etapei , Godeniul a ratat enorm si a pierdut 2 puncte pretioase la Vladesti , in compania liderului.
Balilestiul isi arata forma buna si face egal acasa cu ocupanta locului 2 , ramanand o echipa extrem de greu de invins.
 Mihaestiul invinge pe cei de la Partizanul si sunt acolo in fata cu sanse la primele locuri.
Berevoiestiul , tine trena liderului trecand pe locul 2 dupa victoria acasa cu Valea Mare.
Cotestiul face scor cu Hartiestiul , intr-un meci cu multe schimbari de scor , dar cu 4 goluri in numai 10 minute pentru gazde in repriza a 2-a.
Boteniul , echipa frumoasa si tanara , face un 4-4 spectaculos acasa , in fata mult mai experimentatei Cetateni.
 Dragoslavele invinge greu pe Schitu dar aduna 3 puncte importante.


La Bughea , vreme superba si atmosfera de mare meci , spectatori numerosi , toate ingredientele unui meci frumos. Si asa a si fost un meci specatculos cu 11 goluri , si multe alte ratari de ambele parti , cu o echipa gazda extrem de determinata.
 Lerestiul incepe jocul extrem de slab , surprinsi de ritmul gazdelor si in min 5 era deja 1-0 la o deviere in urma unui sut . Gazdele tin ritmul si ataca iar rezultatele se vad , 2-0 dupa un sut pe sub portar de la 12m .
 Oaspetii nu se ragasesc si la un corner , centrare pe scurt si cu latul se face 3-0.
Bulversata echipa Lerestiului inscrie prin Mache sut din lovitura libera 3-1 , dar golul meciului vine prin min 40 cand un jucator al gazdelor reuseste un sut senzational cu efect drept in vinclu de la 25m.
Lerestiul puncteaza ona la pauza prin Vasi Slaninoiu , 4-2 si mai rateaza cateva oportunitati prin Alex Popescu si Alex Badu.
 Pauza nu e un sfetnic bun pentru oaspeti , la prima gazdele inscriu cu un sut din vole de la 10m 5-2.Lerestiul e din alt meci , gazdele zburda, fundasii oaspetii lasa spatii mari si golul 6 vine la o greseala comuna a fundasilor si portarului.6-2
 Lerestiul inscrie prin Vasi din nou 6-3 , dar Bughea inteapa pe contraatac 7-3. In prelungiri oaspetii mai inscriu odata , dar si asa nu mai conta , o deplasare de cosmar pentru Leresti si un meci excelent facut de Bughea. care arata ca nu exista obstacole cand joaca acasa!
 Din pacate pentru gazde ,  Bughea a folosit un jucator suspendat pe legitimatia altuia  si astfel vor pierde meciul la masa verde. Indiferent  de scor si de evolutie , Bughea trebuia sa respecte regulile jocului ca toti ceilalti!

Pentru Leresti raman doar cateva zile pentru refacerea moralului  , miercuri urmand jocul din cupa cu CSS Dinicu.

vineri, 19 octombrie 2012

Etapa a 11-a program

Poate cea mai echilibrata etapa din ultimul timp , etapa a 11-a poate aduce cateva clarificari in privinta primelor locuri in turul actual.
Astfel la Mihaesti un meci strans intre gazde si Partizanul Vladesti.
Balilestiul are ocazia sa arate ca nu intamplator se afla aproape de podium si poate face o surpriza cu AS Vulturesti.
Berevoiestiul nu are meci usor cu Valea Mare desi clasamentul nu o arata.
Derby-ul etapei este la Vladesti intre revelatia turului si fosta campioana, un meci echilibrat in care daca gazdele castiga , se distanteaza in campionat destul de mult fata de urmaritoare.
Bughea se aduna mereu cand vine vorba de un meci cu Lerestiul , asa ca mare atentie!!
Cotestiul are meci usor cu Hartiestiul , Boteniul are meci greu cu mult ai experimentata Cetateni iar la Dragoslavele , gazdele au prima sansa in fata unui Schitu destul de instabil in acest sezon.

 A.S. SPORTING MIHAESTI - A.S. PARTIZANUL VLADESTI
 A.S. BALILESTI - A.S. VULTURUL VULTURESTI
A.S. BEREVOIESTI - A.S. CIMENTUL VALEA MARE
 A.S. REAL VLADESTI - A.S. GODENI
A.S. INTER. ANINOASA-- Sta
A.S. BUGHEA DE JOS - A.S. LERESTI
 A.S. INTER. COTESTI - A.S. PETROLUL HIRTIESTI
A.S. FLACARA BOTENI - A.S. CETATENI
 A.S. DRAGOSLAVELE - A.S. SCHITU GOLESTI

  Bafta multa tuturor!
Pronosticul meu : 1-2-1-X-2-1-2-1

marți, 16 octombrie 2012

Echipa, farmecul vremurilor inca neapuse!


  Fotbalul la nivel lor inferioare, aduce mult cu fotbalul din secolul trecut. Vazut de departe , exceptand echipamentul , nu ai zice ca esti mai departe de anii 50-60. Nu ma refer aici numai la calitatea jocului , sau la conditiile de joc , terenuri prafuitete cu porti ruginite si plase rupte ma refer la atmosfera si placerea cu care se joaca.Nimic nu este material si asta face totul deosebit!
 Pe langa ambitiile inerente de a castiga si de a fi cel mai bun , intervine placerea , dragostea pentru fotbal , microbul ce ne atrage pe toti pe teren,
 Am avut privilegiul sa joc fotbal de peste 25 de ani , si sa fac parte din multe echipe , cu grupuri de jucatori ce iti pot schimba si influenta decisiv viata pe teren si in afara lui.
  Astfel am inteles ca in ultimii ani , m-am alaturat unei echipe adevarate , ce chiar daca ,poate nu mi-a schimbat viata , mi-a influentat-o pozitiv, o echipa alaturi de care nu fac performanta sportiva , dar ma bucur din plin de fotbal si de tot ce el imi aduce. Probabil ca asta e si motivul pentru care nu ma gandesc inca la retragere.....
  AS Leresti , ca si echipa , e dirijata si mentinuta cu modestie de Bogdan Dascalu, care alaturi de minunata sa familie ,se bucura duminica de duminica , de joc si sufera mai mult ca orcine  sa gaseasca bani pentru arbitraje , si sa incropeasca lotul. Baietii , adevarati , caractere frumoase ,si ce e imbucurator , e faptul ca din spate vin niste tineri cu bun simt ce alaturi de cei mai in varsta , pot duce mai departe acest minunat grup. .Cand ne gandim la Postasu , Mos , Nica, Suseanu , ca inca mai joaca , ca Pica , Gabi Popa si multi alti fosti jucatori stau aproape de echipa in fiecare duminica, ca Sendy Popovici nu a pierdut un joc in ultimele 2-3 sezoane, acesti tineri au numai de castigat.  Si sa nu mai vorbim de bancheturile de sfarsit de sezon, deosebite amintiri cu buna dispozitie.....
 Spectatorii , oameni cu un simt fin al jocului , sustin echipa etapa de etapa , si desi nu sunt multi , sunt sufletisti si fideli!
 AS Leresti e o echipa deosebita,in primul rand, caci are alaturi etapa de etapa , sotii , prietene , copii, si pana la urma e mai mult decat o echipa , e o familie!!!!
 

P.S. Sunt convins ca si celelalte echipe din serie au lideri si grupuri de jucatori deosebite , iar blogul este deschis tuturor celor ce vor sa isi spuna povestea , pentru a nu uita farmecul vremurilor trecute dar si a celor ce vor veni...................

duminică, 14 octombrie 2012

Rezultatele etapei a 10 a

Godeni-Berevoiesti 2-2

 A.S. PARTIZANUL VLADESTI -- A.S. DRAGOSLAVELE =3-1( 0-1)
 A.S. SCHITU GOLESTI-- A.S. FLACARA BOTENI =5-0(3-0)
A.S. CETATENI -- A.S. INTER. COTESTI =3-0(1-0)
A.S. PETROLUL HIRTIESTI-- A.S. BUGHEA DE JOS =5-1( 2-0)
 A.S. INTER. ANINOASA-- A.S. REAL VLADESTI =0-7( 0-2)
 A.S. GODENI -- A.S. BEREVOIESTI=2-2( 1-0)
A.S. CIMENTUL VALEA MARE  -- A.S. BALILESTI =3-3( 0-1)
  A.S. VULTURUL VULTURESTI-- A.S. SPORTING MIHAESTI =4-2( 1-0)

Rezultate prono: 1-1-1-1-2-X-X-1

Etapa pe ploaie , meciuri grele in noroi, surprinde oarecum egalul obtinut de Berevoiesti la Godeni, victoria clara a celor de la Schitu cu Boteniul , in rest rezultate normale.Vulturestiul urca pe 2 dupa victoria de azi si cele 3 puncte luate la masa verde cu Valea Mare, Lerestiul ramane pe 5 , dar la distanta mare de locul 1 , 11 puncte , nu imposibil de recuperat , dar asteptam meciurile grele pentru Vladesti...

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Etapa a 10-a duminca 14-10-12

 A.S. PARTIZANUL VLADESTI - A.S. DRAGOSLAVELE
 A.S. SCHITU GOLESTI - A.S. FLACARA BOTENI
 A.S. CETATENI - A.S. INTER. COTESTI
 A.S. PETROLUL HIRTIESTI - A.S. BUGHEA DE JOS
 A.S. LERESTI -Sta
 A.S. INTER. ANINOASA - A.S. REAL VLADESTI
 A.S. GODENI - A.S. BEREVOIESTI
 A.S. CIMENTUL VALEA MARE  - A.S. BALILESTI 
 A.S. VULTURESTI- A.S. MIHAESTI

Etapa a 10, aduce zi de pauza pentru AS Leresti ,dupa retragerea celor de la Stoenesti.
Dintre meciurle interesante , primeaza derby-ul de la Godeni , unde Berevoiestiul trece prin a doua deplasare grea din acest sezon.
 Meciuri interesante la Cetateni , Hartiesti si Valea Mare , dar si Vladesti, unde  Dragoslavele incearca sa nu piarda, ca si la Vulturesti , unde Mihaestiul poate fi incomoda.

 Pe de alta parte , azi am fost la meciul celor de la CSS Dinicu cu AS Dinamic Mioveni , scor 6-0 si la 0-0 a fosti o faza controversata , cand portarul oaspetilor a respins mingea in capul unui atacant , mingea a intrat in poarta dar s-a dictat fault la portar. Intamplator am fotografiat faza cu telefonul si astept sa va dati cu parerea.Oricum CSS Dinicu Campulung , echipa lui Sendy Popovici a fost mult peste adversar , ocupanta locului 2 asa cum scorul o arata. 
Aceeasi echipa a lui Sendy Popovici, CSS Dinicu Golescu Campulung e adversara lui AS Leresti in etapa a 3-a a Cupei Romaniei , pe 24-Oct de la ora 15.30 , pe stadionul Parc din Leresti , meci extrem de interesant.

Mult succes echipelor in etapa de duminica , pronosticul meu:  1-2-1-1-2-1-2-1

marți, 9 octombrie 2012

Rezultate Cupa Romaniei , etapa a 2-a , joi 11-Octombrie ora 16.00

Joi 11 octombrie , se desfasoara etapa a doua a Cupei Romaniei editia 2013-2014, etapa zonala.
Echipele din zona Nord a judetului , isi vor disputa calificarea dupa urmatorul program si cu rezultatele updatate:

A.S. LERESTI - A.S. FLACARA BOTENI =4-0(3-0)
 A.S. BEREVOIESTI - C.S. SPORTING PITESTI=1-1(0-0)( 7-8) dupa penalty-uri
 A.S. VULTURUL VULTURESTI - A.S. RAPID DAVIDESTI=3-3(1-2)( 7-8) dupa penalty-uri
 A.S. DRAGOSLAVELE - A.S. GODENI=2-1(1-1)
 A.S. REAL VLADESTI - A.S. BALILESTI=6-2(4-1)

La Leresti , meciul a inceput mult prea relaxatpentru gazde si oaspetii au avut primele ocazii. Lerestiul castiga usor , usor controlul jocului si incepe sa rateze ocazii uriase. Golurile incep sa cada catre sfarsitul reprizei si pauza este mult mai relaxata. Repriza a doua , Lerestiul schimba sistemul de joc , mai inscrie o data si rateaza enorm , otul fiind o joaca de placere.
 Boteniul , o echipa frageda dar foarte bine organizata , prima echipa din serie cu jucatori de varsta junioratului , felicitari lui Sorin Iliescu pentru treaba pe care o face acolo.
 Urmeaza o duminica libera pentru AS Leresti!

duminică, 7 octombrie 2012

Rezultatele etapei a 9-a

 A.S. VULTURUL VULTURESTI -- A.S. PARTIZANUL VLADESTI =5-2( 1-0)
 A.S. SPORTING MIHAEST--I  A.S. CIMENTUL VALEA MARE =1-0( 0-0)
 A.S. BALILESTI -- A.S. GODENI=2-3( 0-2)
 A.S. BEREVOIESTI --A.S. INTER. ANINOASA =3-0(1-0)
 A.S. REAL VLADESTI--  A.S. LERESTI =1-0(1-0)
  A.S. BUGHEA DE JOS-- A.S. CETATENI =0-1( 0-0)
A.S. INTER. COTESTI  -- A.S. SCHITU GOLESTI =4-0(0-0)
A.S. FLACARA BOTENI --A.S. DRAGOSLAVELE =3-4( 2-2)

Etapa a 9-a a avut in prim plan jocul de la  Vladesti dintre Real si AS Leresti. Pe o vreme de vara si un teren uscat si denivalat , cele doua echipe neinvinse in campionat anuntau un spectacol frumos. Spectacol ce a inceput inca din primul minut , cu Vladestiul in atac ratand prin numarul 10 , sut respins de portar. Vladestiul tine ritmul ridicat si pune presiune pe Leresti , echipa intrata in joc prea relaxat. Jocul se echilibreaza si dupa alte doua ocazii gazdele inscriu prin acelasi nr.10 , ramas singur cu portarul suteaza in coltul lung langa bara 1-0.
 Lerestiul incearca mai mult si pune presiune ocaziile incepand sa apara prin Catalin si Mos , in schimb gazdele beneficiaza de un penalty usor acordat de arbitru, aparata insa de portar. Pe finalul reprizei presiunea Lerestiului se materializeaza printr-un penalty si o eliminare in randul gazdelor , penalty venit dupa ce Badu e lovit grosolan in fata cu sutul. Lovitura este batuta de Vasy Slaninoiu , destul de superficial si portarul gazdelor apara.
 Dupa pauza , Vladestiul temporizeaza jocul foarte bine , mai ales ca joaca in 10 , Lerestiul forteaza atacul cu toate liniile , dar si cu ajutorul subtil al arbitrilor gazdele reusesc sa scape fara gol desi au fost dominati toata jumatatea reprizei secunde.
 O victorie mare pentru Real , o infrangere la fel de mare pentru Leresti , mai ales ca e prima din acest sezon, in fata primei candidate la locul 1.
 Un meci placut peste nivelul ligii a 5-a, fair-play, un arbitraj smecher la limita, spectatori OK.

vineri, 5 octombrie 2012

Etapa a 9-a program- duminica 7/10/12

Etapa a 9-a are in prim plan jocul de la Vladesti , dintre revelatia primei parti a turului si AS Leresti.
Meciuri interesante la Mihaesti , Godeniul nu are meci usor la Balilesti, Berevoiestiul si va reface golaverajul cu Aninoasa, meci extrem de echilibrat se arata la Bughea , la fel ca si cel de la Cotesti.
august 2011- in stilul anilor 60'
Boteniul poate face o surpriza cu Dragoslavele , nu aratat deloc rau in ultimele etape.


 A.S. VULTURUL VULTURESTI - A.S. PARTIZANUL VLADESTI
A.S. SPORTING MIHAESTI - A.S. CIMENTUL VALEA MARE
 A.S. BALILESTI - A.S. GODENI
 A.S. BEREVOIESTI - A.S. INTER. ANINOASA
 A.S. REAL VLADESTI - A.S. LERESTI 
 A.S. PETROLUL HIRTIESTI - sta
 A.S. BUGHEA DE JOS - A.S. CETATENI
A.S. INTER. COTESTI - A.S. SCHITU GOLESTI
 A.S. FLACARA BOTENI - A.S. DRAGOSLAVELE

 La Vladesti , Lerestiul vine decisa sa nu piarda , un eventual esec facand distanta de primele locuri mai mare. Gazdele , au aratat o pofta extrem de mare in atac, multe goluri , dar si ceva lacune in ultimele etape cand a incasat destul de multe goluri. Se anunta un spectacol atractiv, mai ales ca e posibil ca vremea sa fie putin mai racoroasa decat etapa trecuta.

 Pronosticul meu: 1-1-X-1-X2-2-1-X

Fotbalul? Distractie!!!!!!!!!

 E Fotbal!

Distractia noastra ,jucatori sau spectatori, in lipsa sau impreuna cu alte vicii.

 E placerea de a juca si a lupta,  placere ce trece peste frig , ploi , julituri , lovituri. 

E placerea de a lupta impreuna pentru a demonstra ca ( mai) poti si ca esti competitiv .

E placerea de a bea o bere , a comenta , a glumi si a injura atunci cand e cazul. 

 E placerea de a fi cu prietenii in fiecare duminica, departe de problemele cotidiene, 

 E placerea de a fi privit de cateva zeci de oameni , de a fi hulit sau admirat si de a incerca sa surprinzi.

 E distractia noastra saptamanala , in ciuda tuturor, ignorand varsta, oboseala sau nevasta.



 E Fotbal!